PRODUCATORI

Stimati producatori, stimati agenti economici

Primăria Municipiului Brașov împreună cu serviciul nostru și-au propus o nouă abordare în privința producătorilor agricoli. La această abordare noi, ca administrație, suntem obligați, iar dvs, în calitate de consumatori, sunteți îndreptățiți.

Din păcate, din cauza lacunelor legislative, a corupției și a unei anume neputințe instituționale a organelor de control s-a ajuns la situații în care persoane neîndreptățite dețin acte de producător ori le utilizează abuziv. Acest fapt aduce prejudicii producătorilor autentici (care nu mai au loc în piețe, samsarii fiind mai „productivi”) și consumatorilor (care sunt mințiți cu privire la calitatea vânzătorilor și a originii produselor).

Ne-am propus însă ca, prin onestitate și pricepere, să facem lumină și în această privință. Ne angajăm să ne luăm rolul în serios și să uzăm de toate mijloacele pentru a începe să facem cuvenita distincție între fals și autentic; ne implicăm cu toate resursele pentru a ne asigura că veți fi tratați cu respect și vi se vor oferi cele mai bune produse.

Începând de acum, vă propunem să căutați în piețe o marcă a încrederii: „Direct de la producător; autentic, garantat – Primăria Municipiului Brașov”. Veți vedea bannerul / sigla la orice producător care ne-a câștigat încrederea. Despre cei care nu o dețin nu spunem că nu sunt producători, ci doar că nu au fost controlați ori, după caz, că nu au trecut proba onestității.

Haideți să încurajăm împreună onestitatea și autenticitatea!

Pentru mai multe informatii va rugam sa ne contactati utilizand formularul de mai jos:

    Please prove you are human by selecting the heart.

    Informatii pentru producatori

    Cerere pentru atribuirea locurilor de vânzare amenajate pe bază de contract în sistem de rezervare către producătorii agricoli (format PDF sau format DOCX)

    Cerere privind atribuirea locurilor de vânzare amenajate către producătorii agricoli (format PDF sau format DOCX)

    Cerere rezervare tarabe (pentru o perioada de maxim 7 zile) (format PDF sau format DOCX)

    Cerere privind autorizarea functionării pentru anul calendaristic (format PDF sau format DOCX)

    Declarație pe proprie răspundere producatori - ANEXA NR.3 – PL-30 ATRIBUIREA LOCURILOR DE VANZARE DESTINATE PRODUCATORILOR AGRICOLI (format PDF sau format DOCX)

    Cerere privind retragerea garanției de participare la licitație (format PDF sau format DOCX)

    Cerere privind eliberarea permisului de acces pentru aprovizionare (format PDF sau format DOCX)

     

    Informatii pentru agenti economici

    Formulare